Poezie

Dragostea

Sunt solitar .

1 min lectură·11 noiembrie 2001

Mediu

Ce frunză dreaptă,...

imi stă în vârf pe ram,

căt e de-naltă,...

și mi-e ultimul neam...

Mă uit la ea de jos,

nimic nu-mi pare mai frumos,

nici primăvara cu numerosu-i verde neam...

nu mi-e macar pe jumătate drag.

Îmi sorb strămoșii putreziți

de ultimul cuvânt...

ce mă ajută s-o mențin

și să mai fluture în vânt.

Cât de neputincios e acest cuvânt...

în fața unei frunze încă ne-ncrețite

careea ades îi bate prin minte,

un moale, simplu, vânt...

Sunt solitar,

și n-are cine să mă fluture,...

și poate e un dar,

din inima celui ce nu mai suferă...

Sunt iarăși fără nici un neam,

și nu-mi mai stă acum în față,

frunza,...de pe vechiul ram

stă acum la pământ,...șii creață...

10 noiembrie,20001.Gh.

001.863

Dumitru Cantea. “Dragostea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-cantea/poezie/9015/dragostea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.