Poezie
Codrule, codrutule...
1 min lectură·
Mediu
codrule, codruțule,
de n-aș ști pe cine plângi, drăguțule,
n-aș fi ori eu român pe astă lume,
ori tu nu te-ai mândri cu al tău nume.
copacii mai bătrâni de frig și sărăcie
sub lună-ți leșină știrbând o veșnicie,
și anii li se-ntind bogați în flacără,
iar lacrimi încă fragede le curg prin rană.
nici plânsul azi nu îți mai este cântec…
pe frunte cioturi ți se strâng și se îngroapă-n pântec,
ochii luminoși și netezi îți zvârli până în drum…
și-n vârfuri frunzele-și apleacă spatele în fum.
copii-ți mor de tineri sub topor,
iar tu încet te-ndoi și plângi pentr-un popor.
noi stăm pe sobă și ne-ntindem cucu’…
și tot – îl criticăm pe Eminescu.
13-14martie,2002.En.
005.853
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Cantea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Cantea. “Codrule, codrutule....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-cantea/poezie/15403/codrule-codrutuleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.