Poezie
Cînd se destramă drumul
1 min lectură·
Mediu
Nu s-a-ntîmplat nimic mai mult,
Coborînd pe drumul noctambul,
Stele-am îngropat în vechiul cult,
În priviri și fără preambul.
Mi-am oprit pămînt să mă-nvelească
Rădăcini să-mi crească schit albit,
Nopți prin frunze, vînt să rascolească
Rictus vag tradus cînd ai zîmbit.
Ai urcat poteci de ploi femeie,
Cînd te-ai vrut întoarceri peste ape,
Și-ntre alte pribegiri-scînteie
Ai găsit doar strigătul din pleoape!
S-au întors pe dos la buzunare
Patru vămi strigate în neștire,
Căutînd lumini interioare
Într-un ochi muțind a irosire.
Trecători pășit-au ca străini,
Plescăind secundele băltite,
Adunînd cu ei doar mărăcini
Dintre lacrimi vechi și împietrite.
Peste toate drumurile noastre rupte
Cresc izvoare care spală sori,
Nopții calde, poate prea abrupte
Și cuvintelor mănoase în erori.
032796
0
IT