Poezie
De iarnă
1 min lectură·
Mediu
S-a culcat. Obosită,
pe un pervaz de zăpadă.
Porumbeii mai poposeau
- și turturelele doar –
Ca să vadă
Pletele albastre cântând
în tăcere;
Azurul ochilor migdalați
printre gene.
Era, spuneau trubadurii,
răpitòr de frumoasă;
Nici un prinț încă nu se
grăbise / s-o ducă / acasă.
S-ajungă în turnul din
castelul înalt; să îi ieie
Inelușul de aur din deget
înaìnte de vreme.
Voinic, ai fi zis că va urca,
va escalada pas-cu-pas
zidul.
Când (de fapt) àripi îi crescuseră. Frigul
răzbătea, greu, până la oase.
- Când dansul iubirii-ncepuse,
-l uitase.
002478
0