E usor a scrie versuri ...
Epitafuri nu mai spun.
Cel ce trebui-sa dea nota
E ulcele si sapun
Iar dragostea care-ar bea apa...
Ma tem ca e putin fortat
A noastra cel putin s-adapa
Cu
Despre noi aș scrie versuri,
Dar ar ieși un epitaf
Căci ale vieții crude mersuri
Ne-aduc mizerie și praf.
Și dragostea, lihnită, șchioapă,
Pierdută-n sânul ei străin
Soarbe din cupă-nloc de
Pe trotuarul existenței mele,
Trotuar de stradă pustie
Pavată cu vorbe grele
Și bune intenții,
Ecoul pașilor tăi,
Departe și străin,
Îmi tulbură iar somnul.
Mă tot atingi,
Îmi tot
Nu existam pe când
mușcai din măr
Nu respiram același aer
Nu beam aceeși apă
Și nu știam să sufăr.
În gura ta am fost eu concepută
Și m-ai purtat în cap
Vreo câteva secunde...
Și uite-mă
Visul amar...
Parcă-i mai simt gustul;
Coșmarul unei vieți plăcute
Mi-a jignit in zbor,
Ușor,
Papila gustativă
Și pe tacute,
Cu tot fastul,
Am simțit ce gust are dezastrul.
Celelalte
Să nu oprești privirea
ce vrea să te mângâie,
să nu respingi femeia
ce-ascunde sub pleoape
dulceață de fructe amare
și melancolie
de zi fără trafic.
Suportă-i atingerea, moale,
și învinge
Atâtea vieți cate-am trăit
Uitând de mine,
Sărac și crâncen te-am iubit
Numai pe tine
Acum că mor fără un cent
Încă o dată,
Îți las cu testament
Tristețea toată!
Dimineața mea,
cu gust de cafea
a dezertat pe timp de vară
fiindca am uitat-o afara,
agățată cu-n cârlig
de razele care frig.
Ca o șerpoaică s-a prelins în noapte,
mirosindu-i a castane
În aceeași cutie,
Noi doi, penibil de goi,
Luăm foc fără să scăpărăm.
Sunt fascinata de vîrful tău,
De suplețea trupului tău,
De ideea ce-ți arde-n privire...
Și dacă ai să mă atingi
Nici leneși, nici grăbiți
Doi pași măsoară trotuarul
Doi pași firesc îndrăgostiți
Alungă tristețea și-amarul
Strada-i privește absent
Cu zeci de ochi nepăsători
Asfaltu-i
DD