Poezie
Scrasnet de nisip
2 min lectură·
Mediu
Cand m-am uitat inapoi
La pasii mei prin vânt
Am vazut dârele de foc ce le-ai lasat in sufletul meu
Si m-am uitat inainte si am vazut
Drumul ce mi l-ai asternut pe pleoape
Nu stiu ce-i lumea,
Nu stiu ce realitate cutreiera timpul meu
Nu stiu cine esti , nu stiu de ce te caut,
Dar cand te voi gasi
Am sa stiu de unde pornesc dârele de foc
Ale pasilor mei prin praful timpului.
Vad, de-asupra mea,
Cerul de sticla cu eterna ploaie deshidratata
Ce imi cade pe umeri,
Scrâsneste sub picioare,
Ca urletul animal al bunicilor si strabunicilor
Care au murit plini de sânge
Cu sabia in mâna
Pentru mine, pentru cerul meu de sticla
Pentru viata mea
Care nu duce nicaieri.
Pe pleoapele mele
Ai lasat drumul destinului,
Il vad, il simt, si visurile mele il urmeaza,
Dar dimineata, ma trezesc si vad,
Jos lânga pat, pantofii din piele de dinozaur,
Batuti in cuie in parchet.
Asa ca nu stiu,
Daca pasii mei au lasat dârele din urma mea
Sau tu, ori cine esti, ai desenat urme
Pe calcâiele mele si visuri pe pleoape,
Si nu stiu daca visurile sunt solide
Sau viata mea transparenta,
Insa stiu ca talpile mele sunt tintuite la pamant
Si eu n-am unde ma duce.
014366
0
Interesant finalul poemului:
Si nu stiu daca visurile sunt solide
Sau viata mea transparenta,
Insa stiu ca pantofii sunt tintuiti de parchet
Si eu n-am unde ma duce.
Poate dacă ai fi spus \"Însă știu că tălpile mele sunt țintuite pământului / Și eu n-am unde mă duce\" ar fi sunat mai... etern?
Welcome back, Dragoș! La recitire!