Mă urmăresc ai tăi pași calzi,
Privirea ta rece mă-nconjoara,
Am murit ieri și m-am născut azi,
Ucigând a gândului povară.
Mă mângăie lumina din tine.
Doamne, ce simplu e să pieri!
Când
În lumea noastră clar confuză
Idei de-abia născute, mor.
Din idei de geniu, rămâne doar o muză,
Ce-o tratăm ca pe-o damă de companion.
Și ne-ntrebăm, mușcând din lacrimi
De ce de genii ducem
Hai să fim flacără!
Să ne fie privirile scântei,
Să ne fie pașii jar,
Să dansăm în ritmul firelor de aer,
Să dăm foc buzelor...
Să naștem lumina din noi.
Nu vrei tu să ne aprinzi
Și viitorul
Amintirile… se împart în... comune și... de neuitat.
Cele comune sunt precum flacăra unei lumânări,
Puternică la început, dar care se stinge treptat.....
Cele de neuitat... sunt... repetate
Mi se prelinge sufletul pe obrazul tău…
Se frânge din ochii tăi de lumină
Picătură cu picătură… zâmbetul meu
Piere precum un val într-o mare lină.
Îti mangaie buzele încercând să le sărute
Îti
Se naște dintr-un nor… și, la început, e lacrimă. Încă de la naștere începe să se prelingă ușor pe obrazul vântului. Uneori se lasă în voia lui, alteori încearcă să se lupte cu el… Și, dacă are
Ascunde-ți privirea într-o lacrimă de lumină
Și las-o să aprindă ochii ce o privesc.
Ucide-ți dorința de a o stinge cu a pleoapelor cortină
Și las-o să pâlpâie pentru ochii ce o doresc.
De-ți
Galaxie de suflete…
Te mângâi cu razele răsăritului din palmă,
Buzele tale veghează noaptea cu lună plină,
Inima ta se-nvârte în jurul propriei axe...
Inimă! Rotește-te și în jurul mâinii
Nu o lasati sa piara,
Nu o lasati sa se stinga,
Cu lacrimi de lumina o sa planga,
Si va pieri in ceara.
Ochii ei nasc lacrimi de lumina,
Ce sting focuri de nimic aprinse,
Nascand scrum
Cerul dintre noi se naște în fiecare noapte,
Odata cu nenăscutele șoapte ale privirilor de care ne este teamă.
La ora fixă, după ce au cernut cele lumești,
Gândul, visul născut din el, clipa
Adevărul nu doare,
Adevărul sfâșie
Atunci când el răsare
Din gânduri ce te bântuie.
Adevărul nu rănește,
Ci vindecă răni din viitor.
Adevărul nu trăiește,
Ci te face să trăiești
Când simți
Gânduri străine,
Inimi... doar figurine
De gheață.
Priviri absente,
Suflete... prezente
Dar înghețate.
Atingeri discrete
Mângâieri... vii
Dar pustii.
Gânduri, priviri,
Viața… ce paradox… ne trebuiesc nouă luni pentru a ne naște și doar o secundă pentru a sfârși…
și... după naștere, totul se reduce la secunde...
Avem nevoie doar de o secundă să privim, dar
Ați fost vreodată îndrăgostiți? Ați spus vreodată „Te Iubesc” cu toată inima? La prima vedere pare a fi un fapt banal a pronunța încrengătura de opt litere care exprimă cel mai frumos sentiment
Te caut în propria-mi singurătate,
Să văd dac-ai ucis florile de mai.
Te caut în propria-mi noapte,
Să văd dacă mai ești. Mai stai?
Te caut în propria-mi atingere,
Să văd dac-ai murit, de mai
Sărutându-ți stelele din palmă,
Buzele-mi sunt sclipitoare,
Mângâindu-ți ochii-ți de mărgăritar,
Palmele-mi sunt lacramioare,
Contemplând a ta frumusete,
Sufletu-mi e stralucire,
Alinând a ta
Neliniștit, mă pierd printre nori,
În căutare de picuri reci de ploaie,
Pentru a-i dărui însetaților tăi pori,
Ca ochii-ți să nu mai plângă șiroaie.
Neliniștit, mă pierd în mine,
În căutare de
De-ar fi cerul pământ,
Þi-aș dărui distanța dintre ele.
De-ar fi luna două stele,
Þi-aș dărui lumina lor.
De-ar fi vântul zbor,
Þi-aș dărui a sa adiere.
De-ar fi…
De-ar fi să-ți cer
La umbra unui nor
Plutește o rază de soare
Ce nu știe dacă îi e dor
De pământ sau de mare.
Rază, pune-ți inima la loc,
Trăiește idealuri!
Și tu poți să fii foc
Și să plutești pe valuri.
Te caut în zâmbetul cerului,
Dar nu găsesc decât lacrimi împietrite.
Te caut pe aleile parcului,
Dar nu găsesc decât figuri înmărmurite.
Te caut pe urmele pașilor noștri,
Dar nu găsesc decât
Ascunși sub al nopții cer
Învăluiți în al destinului mister
Neagă existența rațiunii omenești.
Povestea lor te învața să trăiești
Simplu, respirandu-ți privirile
Hrănindu-ți pielea cu
DM