Poezie

Dulce Captivitate

1 min lectură·21 decembrie 2005

Mediu

Trupul tău se dezgolește de pereții albi ce mă-nconjoară

Luna mângâie vântul ce se pierde prin al tău gând

Un luceafăr stingher spre abisul monolit zboară,

O stea se prelinge pe cer, buzele-ți sărutând.

Aș vrea să fiu liber ca o sclipire de stea,

Sau ca o adiere de vânt diafană,

Aș vrea o rază de inimă numai a mea,

Dar sunt captiv sub a inimii-ți sutană.

Sunt captiv a tot ce reprezintă ființa ta.

Sunt captivul aerului ce-l respiri,

Dacă tu ești cer, eu sunt o stea,

Dacă tu ești ochi, eu sunt priviri.

Dacă tu ești o mare, eu sunt un val rătăcit ca o umbră prin lumină,

Sunt captiv între patru pereți, iar ploaia îmi este clepsidră,

Sunt captiv în sufletul tău părăsit de petale ce suspină

Și ultimul trandafir roșu se stinge, lăsându-mi viața aridă.

M-am rătăcit într-un crepuscul de-amor

Căutând un răsărit de soare,

Sorbindu-ți frumusețea prin fiecare por.

Aș vrea să fug, dar simt a inimii-mi chemare,

Să rămân etern în dulcea captivitate,

Să te ador , al inimii mele astru ceresc,

Să coc fructele necoapte,

Și ca un nebun de-amor să strig “Te Iubesc”.

001.267

Dragnea Mihai. “Dulce Captivitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragnea-mihai/poezie/156845/dulce-captivitate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.