Doru Ciucescu

Stimate domnule Nicolae Tomescu,

Acum am văzut comentariul dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru apreciere. Titlul volumului este o preluare a titlului uneia (31) din cele 101 de povestioare despre lumea arabă; m-am oprit mai devreme, deși aș fi vrut să ajung la numărul de... 1001!

Aveți dreptate, domnule Nicolae Tomescu, oriunde am fi, trebuie să nu uităm că suntem români!

Stimate domnule Nicolae Tomescu,

Vă mulțumesc pentru faptul că urmăriți constant textele mele. Volumul "Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca" au fost publicat sub egida Editurii Didactice și Pedagogice din București, iar tirajul a fost epuizat. El mi-a răpit liniștea a o sută și una de nopți, fiecare schiță fiind publicată anterior în "Ziarul de Bacău", câte una pe săptămână, timp de aproape doi ani.
După aproape un deceniu de asistență didactică în lumea arabă, când am cunoacut bine Algeria, Maroc și Egipt, am scris acest volum, având în vedere deviza tuturor scrierilor mele: Instruiește și delectează!

Stimați domni Nicolae Tomescu și Dan Norea,

Ca răspuns la observațiile dumneavoastră, vă trimit un fragment din argumetul meu la această carte:


Pe baza experienței de marketing de carte (după ce am participat cu E.D.P din București la câteva târguri de carte "Gaudeamus”), am evitat narațiunile de proporții, care să atingă limita de rezistență la lectură a marei mase de cititori iubitori de literatură, însă nespecialiști în "belles - lettres", grăbiți, care citesc în diagonală. De aceea, am înserat multe dialoguri, cu fraze scurte, care se parcurg repede și acordă pauzele necesare de asimilare a conținuturilor. Această metodă antică de activare a interesului cititorului a fost utilizată și în scrierile titanului filosofiei din toate timpurile – Platon ("Banchetul", "Republica", "Faidon" și "Faidros").
La aceaste dialoguri participă personaje aparent imaginare, numite convențional, sugerând oarecari trăsături identitare, sperând să fie pe gustul cititorului.
Dialogurile sunt rezultatul contopirii mai multor conversații, la care am adăugat multe informații, pe baza unei documentări din care nu au lipsit Homer, Esop, Hesiod, Pindar, Eschil, Sofocle, Euripide, Aristotel, Platon, Socrates, Ovidiu, Vergiliu, Dimitrie Bolintineanu, Victor Kernbach, Alexandru Mitru, Octavian Paler, precum și ghiduri turistice editate în România, Franța, Grecia sau Marea Britanie. Deosebit de utilă mi-a fost monografia "Classical Mythology" (Oxford University Press, Inc.) scrisă de Max Morford și Robert Lenardon.
Tot din rațiuni ce țin de marketing, impresionat de anumite fațete ale puternicei personalități a lui Zeus, am căutat să prezint nu atât lupta dusă de el pentru a deveni stăpânul Olimpului (titanomahia), ci erotismul de tip Don Juan al acestuia, de faptul că el își pierdea ușor simțul divinității la vederea unei simple muritoare. De aceea, titlul a numeroase note de călătorie se referă la câte un mit erotic cu Zeus și numeroase zeițe, semizeițe, muritoare sau... muritori (Metis, Hera, Demetra, Mnemosina, Calisto, Leto, Europa, Eghina, Danae, Antiopa, Io, Maia, Semela, Alcmena Leda și... Ganimede).
De la Homer încoace s-a scris, se scrie și se va mai scrie asiduu despre Grecia. Eu am adăugat o carte cu scopul de a induce în mintea a cât mai multor cititori dorința de a intra în rândul celor care participă la "mitologiada", "ortodoxiada" sau "mediteraneeada" din spațiul elen.
Prin "Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus" am încercat să aduc o ofrandă celor înclinați să-i considere, mai curând, pe zei ca pe niște oameni, cu defectele lor, decât pe anumiți oameni - drept zei.

Domnule Tomescu, cred că rugile mele de lângă moaștele Sfântului Andrei au fost auzite, în parte, deoarece am avut puterea să public peste 2200 de pagini de proză. După ce voi termina cu "Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus", doresc ca săptămânal să postez câte una din cele 101 povestioare despre lumea arabă din "Mâmcătoarele de ruj de buze din Casablanca", volum bazat pe impresiile mele după opt ani de asistență didactică în Oran (trei ani) și Casablanca (cinci ani). Voi urmări cu interes conexiunea inversă venită de la dumneavoastră și la acest volum.

Mulțumesc, domnule Tomescu, pentru apreciere. Încerc să instruiesc și să delectez, reflex profesional după o carieră didactică universitară de o viață în țară și în străinătate.

Distinși domni Nicolae Tomescu și Dragoș Tudose! Vă mulțumesc pentru aprecieri. Referitor la sfârșitul "prea abrupt" din două (1 și 3) din cele șase povestiri ale volumului "Destine din spațiul saharo-siberian" (2009), pe care l-am tradus în franceză și engleză, el fiind publicat sub egida unor edituri din Londra (2012), respectiv, Paris (2013), mărturisesc că am avut multe ezitări înainte de a decide moartea timpurie a lui Salid și Ștefan, dar așa am crezut atunci că este mai bine. Poate, prin efect de halou, eu trăiesc de ceva timp încoace cu senzația că voi sfârși în curând! Dacă ați citit volumul "De-ale cărturăriei de odinioară" (2012), publicat și el în "Agonia", iar ați constatat o anumită duritate, dar realitatea este uneori extrem de dură, iar eu evit să o machiez!

Distinse domnule N. Tomescu, ați exprimat o opinie, pe care o respect.
Tot așa, respect și alte opinii, ca de exemplu, aceea a distinsului C.V.Tudor, care mi-a publicat această poezie declamativă ("text declamativ") în ziarul
"Tricolorul" din 28 ianuarie a.c.
Îmi face plăcere să știu că scriiturile mele sunt în atenția dumneavoastră.

Domnule Eugen Pohon, aveți dreptate, poezia declamativă este considerată, cumva, desuetă. Păstrând proporțiile, chiar și despre poezia ilustrului A. Păunescu, C.V. Tudor nu a avut o părere prea bună: "Din tonele de versuri păunesciene nu vor mai rămâne decât vreo 50 de grame, ca un pachet de parizer pasteurizat". Poezia declamativă are locul ei în literatură, dacă este făcută cu profesionalism. Eu am ținut cont de observația dumneavoastră și, în consecință, am denumit poeziile mele declamative ca "texte declamative". Vă aștept în continuare cu noi opinii.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă: "Pentru ecologiștii din ziua de astăzi, raiul este (...) o pădure străveche, (...)".
"Pădurea străveche" ("raiul") de pe colina Copoului, după ce a fost amenajată de oameni, (așa cum, domnule Nicolae Tomescu, bine ați precizat: "amenajarea sa a început în anii 1833-1834"), a devenit parc.
Tot de la Wikipedia, enciclopedia liberă: "Rai (fig.)- loc în care cineva se simte deplin fericit".
Vă mulțumesc, domnule Nicolae Tomescu, pentru atenția pe care o acordați textelor mele!

Distinsului Nicolae Tomescu, cât și tuturor celorlalți cititori ai mei: Anul Nou 2013 să vă fie cât mai bun!