Poezie
9 cadavre adormite
1 min lectură·
Mediu
fiecare unghie amintește părul unei femei paralizate.
în trupul meu cast un fel de vânt umflă pânzele.
toate gândurile mele porneau ca incendiate spre extremitățile corpului.
mergeau sub formă de lichid incert.
străbăteau asfințitul așa cum femeia străbătea prin culuarul de uși vopsite până la celălalt capăt, deasemenea incert, al imaginației mele fetide.
picături de ceară curgeau ca roiurile de albine toamna.
un răsărit ca memoria unei răni, se descompunea, pătând orizontul.
mă lăsam cuprins de lumină, ca sinucigașul luat de valurile mării: aveam ochii arzând de o lumină sinistră, lumina unui altfel de zeu, mult mai aplecat spre partea pe care noi nu am văzut-o nicicând.
cedez securea criticilor
023625
0

2. gol pe dinăuntru
3. care își exteriorizează toate senzațiile / gândurile
4. sub formă de hormoni
5. care are tot felul de fantezii
6. și apare regretul alegoric prezentat ca picături de ceară
7. care hotărăște să-și ia viața
8. datorită măreției lui, datorită grandomaniei lui datorită faptului că așa ar ajunge un fel de zeu
9. ironia personajului față de ceilalți muritori