(7.) MOARTEA (opțională a) PICTORIÞEI

MOARTEA (opțională a) PICTORIÞEI

[Ca scriitor sunt fericit numai în zori]

Ca un clopot cu două tăișuri

mă lăsam supt de razele aproape moarte ale privirii

Știam de mult că e bolnavă (îmi spusese mama ei:

„Măcar tu să ai grijă de ea, că alții n-au avut”)

Vedeam un fel de scurgere în privirea ei

exact ca într-o fântână cu ajutorul căreia apa își îndeplinește călătoria prin natură

Într-o bună (și nu prea) zi

când fața ei va dispare de pe fața pământului

atunci când voi citi prin ziare că în sfârșit Domnișoara Cutare și-a dat duhul

atunci voi putea spune că sunt un dumnezeu care poate citi oamenilor destinul în ochi (așa cum citesc scrisul la televizor, de exemplu)

[Ca fotograf sunt fericit doar în apus]

***

Îmi amintesc, adică inventez (frază învățată pe dinafară) că la sfârșit-cândva a venit la mine Cineva-Ceva ca un fel de Mama-Ei și mi-a întins o caisă cu gândul de a-i mulțumi Mergeam mai departe Mâncam din ea Am găsit înăuntru doi viermi Le stricasem casa Așa se face că am aflat că rudele lor așteptă în tăcere ochiul artistului

(acest ultim aliniat s-ar putea numi chiar și RÃZBUNAREA).