Poezie
Adam
1 min lectură·
Mediu
Ca o patinatoare cu botine de diamant în aplauze,
ea se apleacă peste buzele mele când scriu despre dragostea noastră.
Mi se spune că eu sunt cel care aplaud
și cel care primește ovații.
De când mintea ei e un zâmbet în toate, s-a cuibărit fix în inimă
(care de acum e a noastră)
și de jur-împrejur ne zumzăie stelele.
Eu ies din când în când de acolo și dau nume:
Tu, Luna, Tu, viața mea, Tu, credința mea, Tu, adevărul...
.
021.674
0
Mai trăim în opoca glacială a rațiunii? Citind poemul, încep să mă-ndoiesc.
Mulțumesc.