Neobosit îngerul cu seceră vântură printre nouri

Când mă joc cu părul ei

spice de grâu îmi foșnesc sub degete, adormitor și lunatec.

-Mă iubești? mă întreabă întoarsă cu spatele luminând peretele roșu de cuvinte.

-Am promis, îi răspund, așezând în continuare fire de păpădie pe spinarea ei ce miroase a pâine și-a lapte puțin ars.

Părul ei lung se revarsă din pat peste dealuri.

-Mă iubești? și ca un fluture albastru vocea ei se desface iar în plămâni și în brațe.

-Respiră odată cu mine, îi răspund, acoperind-o cu aripile. Dacă taci,

mor, a mai spus ea, cu picioarele încolăcite, bronzate. Uite, ia-mi degetele, miroși a vânt, a copil și a soare puternic!