Eva 2.0

Iată, a vorbit inima mea speriată de fericire,

întinzând degetele către Lună:

parcă te văd, sprijinită pe umăr,

privind la noi, spre Pământ!

În jur e lumină și câinele Cosmo

aleargă pe gazonul sintetic după un fluture

mare și galben care ți se așază pe inimă.

-Fluturaș, zic, mie nu-mi este foame,

nu-mi este sete!

-Nici mie, spui tu, fluturând pătura deasupra lui, care picotește la sânul stelar.

Ochișori, dar cum va privi cititorul cum îi fluturi tu la greu aripi lunatice, case în lună, și, în general, poezia?

-O, dragoste, mai zic eu cu ochii închiși, când ești în Iad, deschizi pur și simplu ușa și îți cade din cer!