Lacrimi curg râuri;
Trupul se frânge!
Nimeni nu plânge
Un înger pierdut.
În ea suspine tremură
Cu frunza de-odată
Și visul îndată
Pornește-n neant.
A fost odată un înger
Cu suflet
Se lumina încet de ziuă. Soarele arunca cu săgeți firave, iar vântul adia cu îndoială. Liniștea lumii te cutrmura privind ca un Dumnezeu asupra ei, căci oamenii nu începură a mișuna încă la acele ore
Visele ne poartă departe, mult mai departe de lumea reală.
Dar eu nu visam! Eram departe de oraș.
Pajistea cu iarba verde smarald, in care mai sclipeau usor in razele de soare picuri
