numai unul
într-o noapte ziaristul l-a ucis pe poet când stăteau amândoi și depănau amintiri ultimul vorbea despre frunze de toamnă care stropesc trotuarul și fâșii de lumină pe zidurile gri ziaristul a
visele verzi se fac dintr-o dată cenușă
sunt nemaipomenit de frumoasă noaptea e întuneric și nu vezi dar îți spun am plete de iarbă ochi de păpădie sunt așa de bună de caldă de înmiresmată sufletul meu e salcie miez dulce de nucă
mănușa
poate grădina mea e cartea cuvinte îndrăgostite ca florile-soarelui mă așteaptă dincolo de uriașul acvariu îngerii sunt vii și cântă să sparg sticla sicriului vreau strig: această lume mă apasă
asceză
prea leneșă ca să fie mondenă prea sinuoasă ca să fie cuminte floare carnivoră dedicată ascezei trăiește ascunsă suferința ei e păcătoasă refuză aroma micilor viermi ai succesului care
viața ta, neduioasă
hodoronc-tronc te-ai apucat iar de scris luciditatea șterge mânioasă fiecare vers e doar un poem, una bucată oală de lut în care fierbi impresii oricâte boabe și frunze ai pune, ele nu schimbă