E interzis să rupi flori

Sunt plină până la refuz de regrete Ce se scurg în fluviul deliciului nostalgic. Dincolo de timp și spațiu, Tandrețea demonică m-a învățat Că iubirea ne poate duce în Rai, Dar și în Iad. Aș vrea să strig pentru a alunga pustiul Care se simte în aerul încăperii, Și mă privește cu ură nestăpânită Drept în inimă! Þi-am interzis să mă ucizi La comanda iubirii! În vremea celor blânzi, Privesc peisajul scurgându-se, Apopiindu-se și pierzându-și contururile Pentru totdeauna. Mi-e dor de vorbele tale Ieftine în explicatii! Mi-e dor de buzele tale scumpe de săruturi! Þi-am zis de-atâtea ori : E interzis să rupi flori!