Deziluzie ?

Nu cred ca exista vreo sansa ca cineva sa-si schimbe destinul, atita timp cit exista confuzia intre starea actuala ca destin si posibilitate ca destin. Poate ca destinul este suma determinarilor din matricea individului, fara libertatile dobindite si cu restrictiile speciei. Drumul destinului este o cale ingusta cu foarte multe ramificatii si intersectii. Intrebarea pe care mi-o pun este daca libertatea alegerii ne apartine sau exista predeterminari care ne determina confuz si subconstient sa decidem ceea ce a fost deja decis. Cred , cel mai mult, ca exista o permanenta cumpana care ne masoara trecerea si ca legea compensatiei este functionala. Karma, depasind sfera conceptuala, este determinism pur, nu poti face nimic fara sa alterezi o stare de echilibru, buna sau rea, desi e superfluu sa vorbesti despre bine si rau in starile de echilibru. In filosofia New Age, se spune ca bataia din aripi a unui fluture la Paris poate genera un uragan in Pacific. Cred ca fiecare gest , fiecare cuvint, fiecare privire pot modifica evolutia, iar noi nu putem depasi nivelul unui empirism aproximativ. Asa cum scheletul se calcifiaza si se fragilizeaza cu trecerea anilor, la fel si starea noastra interioara este supusa acelorasi reguli. Uneori reusesti sa intrezaresti prin intunericul somnului ca ar trebui sa fie altfel, ca ai putea sa fii altul, dar nu cred ca poti sa schimbi decit aparentele exterioare, sa invelesti intr-o alta manusa mina scheletica . Poti sa te construiesti , piatra cu piatra, cu conditia sa pornesti de la temelie, pina la o virsta la care constructia trebuia sa fie incheiata. Exista o virsta pentru construit, exista o virsta pentru impodobit casa, exista o virsta pentru leneveala si exista o virsta pentru introspectie. Trebuie sa te dezmeticesti la timp si sa ai puterea sa lupti impotriva curentului, a valului de optiuni ratate ale celorlalti, a ironiei « dezinteresate » si a rasturnarii valorilor. Daca poti sa te izolezi in cochilia ta , sa iesi doar la vinatoare si sa simti temperatura exterioara prin sideful cochiliei, sa cunosti timpul dupa valul care te poarta, atunci poate ai reusi sa nu te irosesti. Nu cred ca sint in stare sa dau raspunsuri, nu pentru ca nu as le-as avea, dar simt ca oamenii nu asteapta decit raspunsurile pe care le stiu deja si nu accepta ceea ce nu a incoltit in mintea lor. Nu cred ca exista comunicare adevarata, decit in cazurile rare cind traiesti revelatia ca nu te-ai nascut sa fii singur pe acest pamint. Oamenii sint obisnuiti sa spuna , nu si sa asculte, cel ce vorbeste o face pentru el , mai putin pentru celilalti. Nu poti sa asculti pe cineva si sa-l intelegi decit daca esti pregatit sa te distantezi de ceea ce esti tu , de prejudecatile adinc inradacinate si de dorinte. Trebuie sa descoperi ca dorinta este izvorul vietii, dar si al confuziei. Sufletul meu este acum intr-o etapa in care nu are nevoie de nimic, nici de confirmari, nici de infirmari. Incerc sa nu caut raspunsurile pe care nu le pot accepta si nici nu pun intrebari decit daca pot transfigura realitatea. Ma simt ca si Regele Pescar, ascuns intr-o lume care stiu ca a fost uimitoare si edenica, asteptind sa apara un Perceval care sa stie intrebarea potrivita. Toti sintem , intr-o oarecare masura, asemeni lui. Te inseli daca tu crezi ca agitatia exterioara este o solutie, la fel ca si zbaterea fluturelui in flacara lampii. Uneori simt , cu durerea si nelinistea adevarurilor existentiale, ca totul este desertaciune, ca nimic nu ne poate indeparta de moarte, ca viata trebuie sa fie ceva mai mult decit aceasta fulguiala trecatoare . Ma linisteste doar acceptarea . Si libertatea de a ma bucura de inefabil, de evident, de re-creat. Iar cind simt ca singuratatea devine coplesitoare, ma ascund in jurul celor pe care-i iubesc. Ma bucur de fericirea lor inocenta, de agitatia sufletului lor in cautarea propriului drum. Ma inconjor de prieteni carora nu le cer nimic, decit sa existe. Cred in ei asa cum as vrea sa creada ei in mine. Prietenia este intelegerea si zborul spiritului deasupra detaliilor vulgare. Prietenul, asemenea lui Dumnezeu, este facut pentru a te primi asa cum esti si a te ierta. A fi prieten inseamna a invata sa ierti, sa uiti, sa intelegi. Doar putina iertare…