Poezii

Privirea-mi înghețată Exprimă cu gânduri tâlcite Cunoașterea luciferică. Mă afund în propria lume trecută De unde nu mai vreau să ies Alerg prin vânt și ploi Și-mi umplu sângele cu noroi

Lacrimi amare de lună Cad ca o cortină,picături fine de lumină De pe-un nor negru așezat pe orizont După ce soarele apune în vânt rece Scufundat în gândul că astăzi Ca și mâine,va trece. Uite

Chipul ei zămislit din picături de ploaie Îmi pictează lumea-n gri Ochii ei de-un albastru nesfârșit Șoptesc tandru moartea … Sufletul ei este făcut din adieri de gânduri Și frânturi de

Totul se dărâmă, totul se sfarmă De parcă temelia noastră Turnată în beton se transformă Ușor câte ușor în fire de nisip Ce cad încet dar sigur către abis. Totul este acum un (ne)sigur

Stau și mă-ntreb:unde ești copilărie ? Când alergam desculț Și mă credeam în sălbatica prerie Unde-ai dispărut ca gândul ? Unde-s zilele când sărutam pământul ? Când credeam că stelele-s

De-aș trăi cinci vieți Aș avea cinci personalități Aș avea cinci mâncăruri preferate Și toate diferite Aș avea cinci slujbe Și cinci feluri de părinte Dar știu,pur și simplu știu Nu ma

Merg alene,pe o straduță îngustă Orașu-i bântuit de-o ploaie măruntă Soarele încă mai răzbește-slab Lumina palidă,dintr-un pâlc de nori Mângâie-n frunză de pelin-blocuri Un vânt rece,o briză

Mă uit în ochii tăi și-ți spun Te iubesc,ca un nebun ! Tu stai rece și distantă Și-mi răspunzi : da,cum să nu De ce,de ce nu mă privești ? De ce,de ce nu îmi vorbești ? -Reacționez așa pentru

Două stânci pleșuve se ating Formând o poartă a sărutului Pentru toate razele care se sting Ca dinastia Ming. Din creștetul muntelui totul pare rotund De undeva din depărtări adânci Răsare