Dragă, tu mă-nebunești cu prostia ta amară
Mândră ersti ca o pupeză, defilând maniacală
Când te-aud, îmi strepezești
Dinții
Cu-a ta minte crudă,
Și te-ntorci, te fâstacești,
Dar bărbia nu-ți
Copil cu bucle aurii,
cum tu-nțelegi natura!
...printre culori mergeai grăbit
și luai pe-ascuns câte-una.
Cu râs zglobiu tu-mi alegeai
un cer albastru tare
și verdele mi-l compuneai
din
Vreau să-ți aud ciorapii cum cântă
când nonșalant așezi picior peste picior.
Rochia ta castă mă-ncită
și-n crăpătura ei minţile-mi pierd ușor.
Te privesc cu nesaț.
Ochii imi ies din
108 mărgele
maestrul tot rotește,
și din a sale mantre
o lume se ivește:
Se face-acum că cerul,
cu-albastru se pictează
și că a lumii taină
încet se devoalează.
O junglă maiestuoasă
prin
DF