Muza ca miză

Mazilesc, sunt un mentor al tartorului, disturb și sparg masca iluzorie a suferinței, dintr-un labil melancolism, mă trezesc în durul aforism al realității. Aferatul meu, acum lacheu, așteaptă pomana iubirii la a lui camenă, Terpsichore, încornorata; muza dansului cu ochi legați, posedând o iazmă a plăcerii, o larvă a demenței, oscilând între ea si amorul lui, amor trupesc, mascat de ad-iterimuri și embrioni abiotici, mai duri ca 13 sedative. Tipul savanului dement a murit, acum, lasând în urmă o confidență fictivă, ce se arată din ce în ce mai dezolantă.