Poezie
A treia elegie
Contemplare, criză de timp și iar contemplare
3 min lectură·
Mediu
1.Contemplarea
Dacă te trezești,
iată până unde se poate ajunge :
Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.
Iată până unde poate ajunge
privirea, dacă se trzește :
Deodată devine goală, aidoma
znei țevi de plumb prin care
numai albastrul călătorește.
Iată până unde poate ajunge
albastrul treaz :
Deodată devine gol pe dinlăuntru
ca o arteră fără sânge
prin care peisajele curgătoare ale somnului
se văd.
2.Criză de timp
O, scurtă tristețe, insectă verzuie
voi, blânde ouă, locuind în miez de meteor
spart; și de pălmile mele acoperite
ca să renască un cu totul alt decor.
Camera se varsă prin ferestre
și eu nu o mai pot reține în ochii deschiși.
Război de îngeri albaștri, cu lănci curentate,
spre o altă orânduire.
O, scurtă trietețe, rămâne
de jur imprejur o sferă de vid!
Stau în centrul ei și unul câte unul
ochii din frunte, din tâmplă, din degete
mi se deschid.
3.Contemplare
Deodată aerul urlă...
Își scutură păsările in spinarea mea
și ele mi se înfig in umeri, in șiră,
ocupă totul și nu mai au unde sta.
În spinarea păaărilor mari
se-nfig celelante.
Frânghii zbătătoare le târăsc,
acvatice plante.
Nici nu mai pot sta drept,
ci doborât, peste pietre fluorescente,
mă țin cu brațele de stâlpul unui pod
acuit peste ape inexistente.
Fluviu de păsări infipte
cu pliscurile una-ntr-alta se agită,
din spinare mi se revarsă
spre o mare-nghețată neînnegrită.
Fluviu de păsări murind,
pe care vor lansa bărci ascuțite
barbarii, migrând mereu spre ținuturi
nordice și nelocuite.
4.Criză de timp
Ca și cum s-ar sparge un mormânt
și-ar curge pe fluviu
tot misterul lui...
Dar mai degrabă,
ea, privirea, ne ține
la un capăt al ei fructificați.
Suge din noi cât poate,
părând a ne-arăta
ingerii copacilor și ai
celorlalte priveliști.
Copacii ne văd pe noi,
iar nu noi pe ei.
Ca și cum s-ar sparge o frunză
și-ar curge din ea
o gârlă de ochi verzi.
Suntem fructificați. Atârnăm
de capătul unei priviri
care ne suge.
5.Contemplare
Se arătă fulgerător o lume
mai repede chiar decât timpul literei A.
Eu știam atât: că ea există,
deși văzul dinapoia frunzelor nici n-o vedea.
Recădeam in starea de om
atât de iute, că mă loveam
de propriul meu trup, de durere,
mirându-mă foarte că-l am.
Îmi lungeam sufletul într-o parte, și-ntr-alta,
ca să-mi mplu țevile brațelor cu el.
La fel și globul de peste umeri
și celelalte-nfățișări, la fel.
Astfel mă incordam să-mi aduc aminte
lumea pe care-am înțeles-o fulgerător,
și care m-a pedepsit zvârlindu-mă-n trupul
acesta, lent vorbitor.
Dar nu-mi puteam aminti nimic.
Doar atât - că am atins
pe Altceva, pe Altcineva, pe Altunde,
care, știindu-mă, m-au respins.
Gravitație a inimii mele,
toate-nțelesurile rechemându-le
mereu înapoi. Chiar și pe tine,
rob al magneților, gândule.
00673
0