Poezie
Apus
1 min lectură·
Mediu
O noapte calmă, fără vise
va să urmeye ăstei clipe
când în față apusul mi se plânge
și când își pleaca capul robii
uitărilor de legăminte
ce n-or s-apuce zorii.
Roșeața palidă a serii
ce-o văd ades in ochii tăi
dispare-ncet in largul mării,
și-aruncă umbre printre văi
uitate de ape
și de trecători.
În asfinșit privesc adesea
și mă gândesc l-apusul meu
ce mult pre repede-o să vină.
Dar să nu plângi iubita mea
căci vremea înca e senină
și tu ești doar speranța mea.
O soare blând pe unde hoinărești:
ai dispărut in racla ta?
În urmă-ți lașa luna aruncă
bulgări de-ntuneric să te-apună
iar de pe cer
planete circulare
râd de tine,
dar tu știi doar
că dimineața ele pier.
Privesc la asfințit și mă gândesc
l-apusul meu
când lumea rea va arunca în mine cu pământ
iar cioclii cei murdari vor râde
satisfăcuți de lucrul ce-au făcut.
Dar tu îmi dai putere ca să lupt;
sufletul meu se va ridica
întocmai ca și Phonix din propriai cenușă
spre chipul mult iubit.
002017
0