Deliu Stejan

Ah, Beatrix! Ce-i aici? Si eu doresc oaresiceva, dar nu pot s-o strig chiar asa!

Si asta e chiar interesanta. Mi-a placut mult. Vezi? Dar nu te lua numai dupa gusturile mele.
Ce mi-a placut e ca vesrurile curg firesc, nu se poticnesc in nici un cuvant fortat.
Ceea ce se apreciaza intotdeauna in arta este firescul, originalitatea si sinceritatea pana la urma. (Cu subiectele cotidiene te inteleg.)Iar originalitatea aduce progres. Si in leg. cu arta moderna cred ca suntem undeva intre curente, nu se intrevede nimic cu adevarat nou si specific perioadei actuale. Inca ne cautam...
Chiar imi place.

bine venit raspunsul tau!
Aceasta e buna!

Tocmai de aceea mi-a placut, pentru ca nu e haiku, e scurt si plastic si totodata e si o stare acolo. Mie imi plac si haiku-urile mai ales pentru ca au aceasta forma fixa si autorul trebuie sa munceasca ceva vreme ca sa le scrie si intotdeauna au ceva de transmis. Acum depinde si de preferinte, poti fi un meticulos si sa-ti aranjezi cu grija gandurile, sau poti fi mai boem si sa nu cauti neaparat o forma fixa a poeziei scurte. Mie in ambele cazuri imi plac poeziile scurte daca sunt scrise bine. Uite imi amintesc o poezie a cuiva apropiat mie, care imi place mult:

\"iata-ma
rescriu ucigand
si
intru-n pruncie\"



Acelasi, cu simpatie.

Nexus,

nu pot sa cred ca e vorba despre concursul Nicolae Labis, unul dintre cele mai vechi si serioase festivaluri de poezie, din tara, cu niste membri ai juriului deosebit de seriosi, nu vreau sa-i numesc acum, dar nu poate fi adevarat.
Am sa ma interesez, dar nu cred ca poate fi posibil asa ceva! Textul e odios (desi nici acum n-am avut rabdare sa-l citesc)!

Probabil te referi la cazul copilului devorat de acel caine.
E o situatie dificila. Daca exista ceva ce trebuie protejat in lumea asta sunt copiii, dar si animalele. (Personal sunt un mare iubitor de copii si de animale).
Educatia inseamna TOTUL in societate. Referitor la antropologia culturala J. Piaget ne aduce multiple cazuri de degradare a omului din lipsa educatiei, a contactului cu civilizatia (probabil stii, copiii institutionalizati, copiii-lup traiti in paduri, copiii izolati complet) care adusi in contact cu civilizatia s-au adaptat incredibil de repede la viata obisnuita, gradul de inteligenta nefiind alterat intr-o prea mare masura. S-a demonstrat ca un anumit grad de ferocitate exista in orice fiinta, prin insasi necesitatea supravietuirii sale. Dar aici intervine educatia. La fel si in cazul animalelor. Ferocitatea e mai dezvoltata la ele pentru ca ele au mult mai multi dusmani, ele trebuie sa se lupte pentru a-si procura hrana, dar si pentru a supravietui. Probabil aici ar trebui sa studiem antropologia fizica studiul comportamental (biologic) al omului si psihologia animalului pe specii si rase. Cert este ca ele nu ataca niciodata fara un motiv (depinde foarte mult si de felul in care judeca pe moment). In multe cazuri e vorba de suprematia pe care o cauta intr-un anumit spatiu, pe care il considera al lui. Atunci, sunt convins ca ati observat cum animalul isi sperie partenerul, iar daca acesta cedeaza si se preda este lasat in pace. Ati mai observat, desigur cum niciodata un mascul nu forteaza o femela, nu o violeaza, ci profita din plin de momentele in care aceasta este in calduri. Si in general nu o bate, chiar daca e mult mai dotat fizic decat ea si ar putea sa faca acest lucru. Este un fel de respect al doleantelor femelei.
Exista niste reguli nescrise (legi) ale animalelor, pe care uneori nu le observam, dar toate isi au o explicatie foarte bine definita. (\"Cartile junglei\" e un miracol tocmai prin faptul ca autorul a prins atat de bine viata si comportamentul animalelor).
Despre acesti caini, intr-adevar sunt destul de multe cazuri, dar aici trebuie studiata putin cauzalitatea fenomenului. Mi se pare infiorator sa pui animalele (acesti caini) sa se sfasie intre ei in lupte si sa mai si pui pariuri, sa investesti bani si energie in tot ceea ce inseamna sadism si crima pana la urma. Uitati-va la ei cat sunt de raniti (cainii de lupta) pe fata pe trup si cat sunt de tandri cu stapanii lor. Problema deviantei comportamentale tine aici tot de educatie si de stresul la care e supus cainele. Nu el e de vina ci acei oameni a caror judecata e sub nivelul animalelor care nu ucid niciodata decat pentru a supravietui. Aceast fapt sta scris in psihologia animalului iar orice anomalie se datoreaza exceptiei (turbare, nebunie sau educatie proasta).
(ar fi foarte multe de zis, vina o poarta, din pacate, stapanii care isi educa astfel cainii).
Pacat ca exista printre noi asemenea fiinte (carora li se mai spun si oameni) si care chinuind acei caini nu se ridica nici la nivelul judecatii unui animal!

Nici eu n-am avut rabdare.
E ca si cum cineva ar fi stat cu un reportofon si ar fi inregistrat confesiunile unei tinere prostituate a carei soarta pare de la inceput previzibila. Nu pot sa citesc asa ceva! N-am chef si nici nu ma incita de nici o culoare. O fi viata dura pentru unii, dar nu stiu, nu-mi place nici macar sa aflu.
Nu-mi place!

Si pentru ca am citit-o nu pot sa nu-ti spun ca mi-a cazut bine aceasta poezie si ca ma bucur ca am gasit-o. Chiar daca e atata tristete in ea, de fapt cred ca tocmai aesta nostalgie mi-a placut. Ca regasesc starea ta.
Frumoasa poezie!

In primul rand e o idee interesanta, originala.
Din nou distantele aproapele si departele ca si in \"Dincolo\". Dar aici e vorba de vederea la distanta adusa de un binoclu aproape (vederea spirituala a chiromantului) si realitatea cu obiectul palpabil din palma, neobservat cu magia clarviziunii, (acela, ucigatorul). Sau poate in palma nici nu exista un obiect, ci ironia sortii aduce fulgerul care il loveste inainte de a fi observat, (sau in timp ce), sau chiar dupa ce a privit fara binoclu. Asta este retorismul pe care il lasi cu finalul ambiguu, dar apare si intrebarea cum ramane cu linia subtiata a calaului.
Ai idei, domnule.

Inceputul e bun. Pana la \"Suflete de prunci\" inclusiv. Apoi as taia urmatoarele patru versuri, as lasa \"vom fi noi/vom fi acum\", apoi iar as taia urmatoarele doua.
Partea cu descrierea existentialista mi se pare in plus, apoi partea descriptiva as renunta si la ea, lasand finalul astfel \"Doar acum/ priviti cum norii trec\"
Incearca sa ti-o imaginezi asa, castiga in expresivitate. Framantarile ireversibilitatii temporale trebuie doar sugerate. Finalul nu l-am inteles cu acel S.R. Nu cred ca trebuie sa te impiedici de rima, atata timp cat ritmul nu e unul clar si strict aici.
Dar cred ca ar fi mai usor sa-ti dau varianta pe care as lasa-o eu.



S-au facut norii pe cer
Carare
Si salas de odihnire
Pentru ganduri
trecatoare

Alinare de albastru
Zbor prea inalt de pasare maiastra
Peste suflete stinghere
se adasta.

Dispre zarea indepartata
Par ca vin pe vanturi
mortii
Care nasc din raze arse
Suflete de prunci

Ce uitare ne indeamna...

Vom fi noi,
vom fi acum...

Prin noianul de morminte
Printre clipe de uitare
Sa privim cat clipa tine
La uitatele hotare

Doar acum
Priviti cum norii
Trec



(Si eventual inca un vers la final)
Crede-ma, restul e in plus pentru ca e subinteles din context.

Cu ganduri pasnice, chiar prietenesti. (Si pentru ca mi-a placut ideea poeziei tale). Sper sa nu te superi.

Si aceasta si anterioara mi-au placut si mai sunt si altele, pentru ca ai de spus ceva si o spui.


Din cat am citit eu scris de tine (nu foarte mult) am observat ca exista trei poli ai scrierilor: cuvintele, femeia (implicit sexul) si ateismul. Cred ca ai talent la scris insa problema vine din interiorul tau, tine de ideologia pe care o adopti in viata. Si ca sa explic putin, ce ziceam de cuvinte, in unele poezii mai vechi lasi senzatia cautarii formei in care sa iti exprimi gandurile. Ai imagini interesante, insa curgerea poeziei era oprita de acele cuvinte (grele in context) de care iti spuneam, pare fortata. Se simte totusi o evolutie, si cred ca totul tine de confortul sau armonia interioara pe care o ai in momentul in care vei scrie. Femeia, iubirea, ca subiect cred ca te va prinde pana la urma cel mai bine (daca vei renunta la stridente unde e cazul), iar despre ateism si aceasta vehementa a ta nu comentez pentru ca e mult prea personal.
Sigur ca tu vrei sa exprimi ceva, ca probabil exista o revolta interioara, ca vrei sa spui ceva, insa felul in care abordezi problema (mai mult decat incisiv) nu fac altceva decat sa socheze si nu pozitiv. In mod cert stii si tu ca nu e trebuie sa folosim socul pentru a nu fi plati in creatii. Si cred ca tu chiar ai avea ceva de spus, totul e sa te gasesti undeva.
In speranta ca nu te-am dejanjat cu acest comentariu.

Poezia transmite imaginea punctelor cardinale pierdute de spatiu, capete de snur ce te leaga, femeie-pamant (Geea). Pare o joaca, acel Cosmin se alinta cu punctele cardinale, versurile sunt suspendate undeva in intrebarea cum reactioneaza Cosmin la intalnirea Sudului si tu-femeia, daca mai ramai legata.
Ar fi interesant un asemenea tablou, o imagine picturala.

Va multumesc pentru aprecieri.

II multumesc editorului Radu Lucian pentru link.

Beatrix, probabil esti o fata sensibila, daca nu \"rezisti\", nu citi. Stiu ca atinge pe la niste corzi... Eu sunt de vina! Te avertizez: si in continuare e... Iti multumesc totusi ca ai fost alaturi de noi.

asoka,

ma bucur ca esti alaturi de cei doi copii. Nu pot sa-ti explic decat ca e vorba doar de dialog, (indicatiile scenice lipsind de aici).
Ai dreptate cu optimismul, uneori si mie mi-e greu sa recitesc. Dar asta nu trebuie sa te opreasca sa-mi spui o parere, daca vei mai avea chef sa citesti in continuare.
Iti multumesc.

A, scuze, nu ma uitasem acolo.
(neatentie)

Un mic \"?\"
O simpla curiozitate de-a mea: semnezi cumva prefata sau postfata unei plachete de versuri de aprox. 30 de poezii ale lui G.C.? Esti acel Tudor Radu?

asoka,

daca ti-a placut, da-mi voie sa te trimit si la celalalt fragment \"Focul\". Multumesc.

\"Am vazut o data un cal privindu-ma dintr-un balcon.\" mi-a placut cel mai mult. Recunosc, asa ceva nu mi-am imaginat inca. O imagine memorabila...

N-am nimic cu tiganii, dar descrierea ta ii prinde destul de bine aici ca etnie. Unii zic ca le e in gene acest comportament, eu cred ca totul tine de educatie, (orice invat si dezvat).

Ca de obicei, domnule, ne place.

Nume: costel

Nu prea am chelie, am o frunte mai inalta si incerc de cativa ani sa-mi las plete, asa, ca sa par mai rebel.
Finalul nu e chiar final ci un fel de final de fragment. Sunt trei tipologii pe trei seturi de dialog (aici). Cam atat pot sa spun deocamdata.
Multumesc.

Concluzie: Rebel.
_______________________________________

Nume: Bea3x

\"Popas intre pas\" este o piesa de teatru. Daca as fi adus-o pe toata o data, probabil as fi avut un singur citior, asadar am ales fragmentul \"Focul\" pentru inceput, bineinteles fara sa ma mai chinui sa dau alte detalii. Ma bucur ca ti-a placut. Voi aduce in continuare tot fragmente din ea.
Cu poeziile, nu stiu daca ma pricep. Poate totusi voi aduce vreo doua-trei sa vedem ce ziceti voi.
Multumesc.

Concluzie: piesa de teatru
_________________________________________

Nume:antuna

Copilaria?
Da! Uite, mi-ai smuls un :) sincer. Cam atat pot sa spun, deocamdata.
Multumesc.

Concluzie: fii si tu!
_________________________________________

Nume: Stejan

Un alt eveniment iesit din cotidian care probabil ma va stimula sa devin \"mai\" activ (in limita timpului, din pacate chiar nu prea am) ar fi nivelul de acces. Asa ca ii dau si eu \"trimite\" sa vedem cat de repede ajunge la \"pareri\".

Concluzie: va multumesc si totodata experimentez suta aceea...
_________________________________________

Foarte frumos, DoDu.
Ai surprins spatiul necunoasterii definindu-l \"dincolo\". As spune ca si in \"dincoace\", in noi, exista mult dincolo pe care nu-l putem cuprinde nici cu bratele apropierii noastre, dar nici cu ochii mintii.
Ca exista spatii imense in noi pe care nu putem sa le exploram (acum vreau sa vorbesc doar de \"dincoace\")datorita gravitarii noastre pe langa noi. Vinovatul, impricinatul, cinicul timp fizic ar fi principalul pion al piedicii in cunoastere, dar daca ar fi doar el am fi spre apusul vietii aproape impliniti in cunoastere. Dar nu, timpul ni se da ca un fragment bine definit al existentei, iar noi avem prin definitie calitatea de pseudostapani ai nostri (prin puterea de discernamant).
Da, dincolo e nimic pentru noi, in sensul necuprinderii, ar fi saltul in afara fragmentarismului existentei multiplu umane. Si acel salt fizic e trecerea in nefiinta; spiritual insa, frontierele sunt translucide, maleabile, fluide. Ceea ce ne framanta e cat de putin putem cunoaste, cat de greu patrundem, putin cate putin in \"dincolo\" (cat de greu se largeste sfera cunoasterii). Suntem ingraditi intr-un anume timp de la inceput pana la finele fizic
si chiar daca am primi un set de inca sase vieti, le-am incepe pe fiecare prin aceeasi cunoastere empirica. Zestrea spirituala mostenita din vietile anterioare ar putea transpare uneori ca niste bufeuri deja vu, prea putin insa pentru a ne satisface aceasta apriga dorinta de a cunoaste.

M-a dus departe poezia ta cerebrala. In paranteza fiind spus, estetica poeziei tale m-a dus cu gandul la grafia versetelor \"Coranului\", cand spre fine, cuvintele devin esente, toata cunoasterea anterioara conceptualizandu-se in cateva cuvinte.

Ce poate fi mai adevarat decat \"cunoaste-te pe tine insuti\", pentru ca esti cel mai aproape de tine si pentru a invata cum sa-ti imparatesti tinuturile fiintei ce esti, si prin tine, cunoaste apoi lumea. E etern si valabil pentru cate timpuri vor urma dupa noi.

Despre poem, poezie, ea e in noi si inainte de toate nu ar trebui sa cautam cu disperare cuvinte, ci sa dam drumul in alb ipostazelor spirituale suprasensibile ale fiintei noastre, prin definitie, duale.