Egoism
Imi spui de multe ori ca roiesc in jurul tau dar tu nu ma vezi. Acum vreau sa vad daca tu ma vei vedea atunci cand ma cauti. Eu te-am cautat pe tine, tu nu ma vedeai. Acum incearca si tu. Intr-o
Noaptea III
Căutând legătura dintre mine și Apariție, îmi dădusem seama că nu avea cum să fie așa ceva. În primul rand, aceea persoană la care mă gândeam nu avea cum să fie AICI, iar în al doilea rând, cu
Noaptea II
Dau să întorc capul, dar aceași mână îmi atinge fața, șoptindu-mi cu o voce speriată acum : “Nu mă privi ! Toate la timpul lor. Da-mi mâna ta. “ Neștiind ce să fac, îmi rotesc ochii în toate părțile
Noaptea I
Mă uit în jur și observ cu stupizenie că noaptea tocmai și-a pus amprenta pe oraș. Ridic ochii la cer iar în drumul lor, privesc cum adie vântul, răsfirând frunzele și părul meu. Miroase a căldură, a
