Îmbătrânit

Privesc obsedat secundarul ceasului ce aleargă fără grabă ,creator de trecut , explorator al viitorului, dar fără percepție a actului în sine , măsurarea timpului...Secundele înghițite lacom îmi aduc frânturi de trecut, bucăți de vise irosite prea ușor.Am căutat echilibrul și am primit prăbușirea voinței de a creea iluzia că exist.Nici o dorință, deși înot în marea atracțiilor de orice gen. ,,Totul e posibil” dar ,,nimic nu are sens”... Ar trebui să fiu liniștit , dar mă macină neștiința. Orice entuziasm e înghițit de praful ridicat de secundar, apoi dispare, se uită , deși rămane momentul ...Dacă aș descifra propria rațiune de ,,a fi”... Am îmbătrânit, într-o lume în care majoritatea nu trec de stadiul de copii cu iluzia maturității. Maturitatea aduce disperare, copilăria permite visul... De ce ? De unde?Încotro? Întrebări penibile , pentru că nu ni se permite răspunsul.Doar nuanțe...Care ucid... Sunt fericit , mai fericit decât gândurile mele... Cu toți suntem dacă învățăm să apreciem ceea ce avem deja ... Și visele ...Nu le înăbuși ... Secundarul s-a oprit o clipă, doar pentru a trece la secunda următoare...Și ticăie, ticăie...