În căutarea sinelui ascuns
cei treizeci și trei de ani ai vieții mele se prelungesc prea mult se prelungesc aceeași mișcare peste ruine acarelor – un du-te vino ghidaje inutile printre sălbatice flori de-un alb care
Despre geometria poemului
dacă mă uit bine, literele acestea se mișcă precum niște șoareci care duc pe spinările lor semnele negre flămânzi, șoarecii caută firimiturile rămase de-aseară pe masă într-un colț la gât
Neosteneala depanatorului de iluzii
chitaristul avea privirile înșurubate sub pleoapele toamnei când cânta melancolia îi devenise amantă intra dimineața pe porțile lui străbătea aleile aprindea lampadarele în fiecare amurg aburea
Poemul care se scrie singur
Mi-a murit umbra și nu e nimeni să mi-o-îngroape, mi-a murit ploaia și niciun nor nu vrea să-i fie vad de ape; până și moartea mi-a murit, e zare altui răsărit. (Nicolae Băciuț, Moartea