Poezie
Rătăcit
în deșert
1 min lectură·
Mediu
Umblând desculț, prin cioburile sparte
cu păru-n vânt și mâinile legate
și ochii roșii cu pleoapele lăsate,
mă las împins încet, încet de la spate.
Vântul aspru îmi biciuie fața arsă de soare
rănile mă dor și suspin la fiecare mișcare,
cu corpul legănat, ușor tremurând
mă legăn pe ambele picioare.
Încerc să mă sprijin de-un cuvânt
să am măcar, o singură alinare;
dar timpul nu-mi dă pace să respir
mă-mpinge mereu, spre mai greu și asta mă doare.
Rătăcit, de unul singur în deșert
cu plosca goală și ....ana pe cărare, mă-ntreb:
-Pehlivan a reușit,
dar eu ce voi face oare?
Într-o lume cu pricipii,
multe reguli, legi și taxe,
respectate
numai de anumite clase sociale.
În lumea asta, în care m-am născut
sunt și eu,
o mică fărâmă, ce-și caută un loc
într-o grămadă de fiare.
001538
0