Poezie

Nostalgie

1 min lectură·9 septembrie 2010

Mediu

Aș vrea să vii, iubitul meu

Când seara se așterne,

Să mă alinți cum o făceai mereu,

În clipele eterne...

Aș vrea să fii măcar o amăgire,

Să te aștept ca altădată;

Tot sufletu-mi plin de iubire,

Þi-l dăruiesc deodată!

Dar nu te văd nicicând:

Să te apropii, mi se pare o himeră.

Apari, te rog, măcar în gând!

O parte-a sufletului meu mai speră...

Târziu în noapte, când stelele lucesc

Și vântul șuieră prin frunze,

Totul îmi pare prea lumesc,

Nimic n-are puterea să amuze!

Adorm apoi cu tine-n gând,

Dar visele-mi sunt goale.

Și mă trezesc mereu plângând,

Iar sufletul mă doare.

Mă rog atunci să treacă noaptea lungă

Și razele de soare să apară;

Coșmarul meu poate-l alungă,

Oftatul, poate-l face să dispară...

Putea-voi oare să te uit vreodată,

Pe tine, cea dintâi iubire, dulce mângâiere?

La tine m-aș întoarce-ndată,

De mi-ai aduce-n semn, măcar o adiere...

001.861

Daniela Trifan. “Nostalgie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-trifan/poezie/13952962/nostalgie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.