Rafinament

Din câte am citit despre haiku, cred că am înțeles că se evită comparațiile. Aici, găsesc doar o comparație. Un micropoem nu e haiku doar pentru că folosește cuvintele gheișă, flori de cireș și luna plină. Nu am găsit referința sezonală. E cumva flori de cireș? Atunci, luna plină, kigo de toamnă, ce mai caută? E prea mult cu două kigo-uri. Oricum, natura nu se regăsește decât în expresia \"florile de cireș\", dar poezia atrage atenția asupra ochilor gheișei, nu a naturii. Cel puțin, așa se vede de la mine. Poate nu numai de la mine, din moment ce poezia e în Atelier.

Nu e în atelier. N-am fost atentă. Îmi pare rău pentru neatenție.

Sper să vină și alte comentarii care să îmi demonstreze că m-am înșelat.

Maria

Oare Kigo-urile sunt bătute-n cuie într-o listă?
Oare o aluzie fină, ce depinde de poet, la sezon și nu este în listă nu e kigo?
Fazele lunii se repetă de 12 0ri pe an. De ce atunci luna plină se fie kigo de toamnă.?
Mi-am pus întrebările de mai sus pentru că chiar sunt nelămurit.
Cât privește poemul de mai sus: comparația este foarte frumoasă, dar ca ori ce comparație(pintre alte figuri de stil) nu are loc în Haiku

În urmă cu mai mulți ani am studiat haiku-ul. Pe acest sait am postat un eseu din care transcriu:

Haiku-ul se bazează pe trei elemente:

-versurile care respectă regulile silabismului: 5-7-5;

-prezența cezurii ya;

-prezența kigo-ului, a anotimpului.
( privighetoarea, fluturii, florile de cireș, broasca –primăvara; cucul, licuricii, lanul de orez, cântecul păsărilor, schimbarea veșmintelor – vara; calea-laptelui, luna plină, brăhnitul cerbului, frunze veștede, stoluri de păsări care migrează, crizantema – toamna; rațe sălbatice, frunze care cad, zăpadă pe pini, Fuji îmbrăcat în mantia albă, vântul tăios, râul înghețat – iarna.) (3.)

Dintre figurile de stil, singura care și-a câștigat un drept incontestabil este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparația survin arareori și chiar deloc în realizările majore ale genului. Există și haiku-uri fără nici un verb, adjectiv sau adverb, rolul cel mai important avându-l substantivul, cu care, de regulă, se termină.

Calitățile unui bun haiku sunt, după Basho: „În interiorul unui haiku trebuie să se unească un principiu de stabilitate, de eternitate (vast ca marea și profund ca liniștea) și prezența unui eveniment, a unui accident subit și limitat în timp, adesea un fapt banal. Versul nu trebuie să scânteieze de o strălucire prea vie; trebuie acoperit acest aspect natural, discret, de către sabi, o tentă asemănătoare patinei anilor.”

Karl Petit afirmă: „Poezia japoneză poate fi calificată drept o delicată reticentă. Ea spune de-abia a zecea parte din ce resimte și încearcă să sugereze, cel mai delicat posibil, celelalte nouă zecimi”.

Mai multe se pot citi aici:
http://www.agonia.ro/index.php/essay/190544/Câteva_cuvinte_despre_tanka_și_haiku

Nu eu am stabilit kigo-urile. Sunt liste în fiecare limbă. Dacă vreți adresa saitului japonez specializat în kigo, cautați pe internet, în engleză, sau scrieți-mi pe adresa personală. Și vă dau link-ul.

(Apropo de luna plină... Sunt chiar mai mult de 12 ocazii pe an pentru a vedea luna plină. Luna are perioada de rotație de 28 de zile.)