Poezie
opacitate
Iubire cu lămâie şi sare
1 min lectură·
Mediu
singurele veşti care mai ajung aici
o dată pe săptămână
odată cu maşina de pâine
şi cu strigătul păsării aruncând o privire
cât să facă o secundă lumină
fracţiunea aceea în care
uliţa reapare din gol
cu merii ei cu cireşii… cu brusturii
înfăşurând în frunzele lor rănile
ce uitaseră să mai doară
nici nu apucăm să ne recunoaştem!
ca o lepră pustietatea
încercuieşte curţile noastre
de la un capăt la celălalt praful se aşază
pudră mistificatoare a identităţii
ne îngrămădim… oboseala se suprapune
peste multele straturi de renunţări succesive
peste veşmintele crescânde din noi
făcându-ne opaci la sânge
la memoria iubirii
în această lume
de la sfârşitul cerului
unde doar gustul săptămânal al pâinii
mai aminteşte de Dumnezeu
001.192
0