Poezie
... și dacă...
2 min lectură·
Mediu
eu n-am știut că vouă încă
vă mai pasă
altfel
aș fi venit la voi dis-de-dimineață chiar și
cu ultimul cuvânt pe care
l-aș mai fi găsit în mine
– strangulat sau rebel –
ascuns bine de privirile celorlalți
ca și pasul cenzurat forfotei străzii
prin decrete neoficiale
ca și ochiul privindu-se pe sine în
contemplarea-i nevinovată după
o cortină translucidă
... ultimul cuvânt pe care
l-aș fi aruncat suav pe creștetul inimii voastre și
de acolo el negreșit s-ar fi multiplicat la nesfârșit în
toate poemele scrise și nescrise
aș fi venit cu freamătul
pădurii de foioase sau cu
infinitezimala celulă a
strigătului oropsit în adâncuri
exilat acolo și
așteptând propria înviere și
l-aș fi făcut chiot de fericire verde lovindu-se în
zborul de aici către mai sus de
aripa fermecată a păsării măiastre
născând curcubee ale
regăsirii și ale nerenunțării
ție ți-aș fi cumpărat o rochie albă
țesută în zori de zi cu fir de praf de stele
ție ți-aș fi ridicat geana și
ți-aș fi preschimbat lacrima sărată în
maree și-n poveste albastră cu
răsfrângeri de lună în ape-licurici
ție ți-aș fi frământat o pâine mare-mare
albă-albă
pufoasă-pufoasă
coaptă în
cuptorul mirosind a levănțică nepătată iar
ție, în sfârșit ție, ți-aș fi pus pe frunte
inelul de logodnă cu
diademă
te-aș fi strigat cu
toată nerăbdarea mea puerilă și fantastică și
tu m-ai fi auzit... negreșit
mi-aș fi zvârlit picioarele în
puful trandafiriu al mărăcinilor și
al neopreliștilor
... în făina de catifea a țărânii amestecate cu ploaia
sfântului ilie năprasnic lovind cu biciul din
caru-i de foc pe care
chiar l-am văzut odată demult când
mâncam o felie zemoasă de pepene roșu cu
miros de cer la răsărit
mi-aș fi schimbat numele pe
un dram de eter sau
pe o bucată de frunză fragedă
cu gust divin în salata de vară și
nu mi-ar fi părut deloc rău
m-aș fi făcut una cu pământul sfântul
mi-aș fi croit aripi de icar și
m-aș fi înălțat până la cer și înapoi
întorcându-mă
doar pentru a zbura mereu cu tine
001.070
0