Poezie
povestea lui iona
1 min lectură·
Mediu
blestem in minte
ce nu va fi spre maine
dar strang in pumnu-mi umed
ce-a fost..ce inca este
voi sa-mi pastrez trecutul
pitit in solz de peste
caci stiu,ascunsa, marea
il va dori,veghiindu-l
cat este de vicleana
fluiditatea-i stearsa
tarandu-se in nisipuri
e sarpe,e balena
lovind,crezi ca a ei coada
e coada de sirena
dar biciu-i taie valul
spre maluri reci,
tradand-o
voi sa imi deschid pumnul
caci solzul crud ma inteapa
un firisor de sange
din palma se prelinge
privesc in mana stanga
iona incepu a plange
caci i-am frant IARASI visul
de-a isi renega prezentul
023.839
0
ai dat intr-adevar poeziei un curs, ai netezit drumul cuvintelor cu palma inspiratiei dominandu-ti intreaga creeatie. acuma nu as vrea sa exagerez. poezia in sinea ei nu poate fi neaparat plasata pe o treapta superioara. cuvintele sunt simple, insa doar simplitatea impune existenta substantei. indiferent ce semnificatie ai dorit tu sa atribui acestei poezii voi reda mai jos, pe scurt, interpretarea facuta de mine.
inceputul poeziei motiveaza continuarea. \"blestem in minte ce nu va fi spre maine\" ilustreaza ideea de inceput, conditia autoimpusa, refuzul de a coopera cu restul \"elementelor\". de fapt expresia in sine incarcereaza existenta actuala protejand-o de influenta cronologicului. \"pumnul umed\" pastreaza legatura continua a fiintei cu marea, simbioza ce pune pe seama marii sentimentele umane. astfel cele doua elemente coexista. \"solz de peste\" \"seiful\" trecutului apartine de asemena marii. restul decurge de la sine. \"vicleana\" mare pretinde ceea ce este al ei. sub diferite forme aceasta incearca sa-si returneze ceea ce ii apartine pe drept. Singura, fiinta va ceda in final neputandu-se opune cursului firesc impus de existenta reala. Solzul de peste isi cere dreptul de a-si continua existenta in trupul marii, ranind straina mana a fiintei. Firisorul de sange cat si lacrimile lui Iona devin astfel pretul platit dorintei de a fi separat, distant, necooperant.
Ai redat in aceasta poezie o conditie fundamentala umana. Neputinta de a te izola, neputinta de a-ti creea un univers propriu cu legi proprii.
Am facut o analiza sumara a ceea ce consider eu ca ai vrut tu sa redai.
Tema gasita de tine, cat si elementele folosite in aceasta poezie sunt foarte bine alese si redate.
Chiar daca cei ce s-au autoandreptatit sa acorde stelute nu o vor face in cazul acestei poezii iti voi acorda eu trei.(nu nota trei ci trei stelute :)) ***.
Felicitari pentru aceasta poezie.
Mai astept si altele.