Poezii

Marea, mereu “…aux yeux cernés de mort descend à ce monde du miracle” Lumina deschidea ferestre -n întunecatul ochi de mare, prin care îngeri triști se prăbușeau din cer Și risipite se

Memento 13.03.86 19.11.07 Cândva,într-o bună dimineață, Cuvintele vor deveni dintr-o dată solemne Și vor fugi dincolo de față, Lăsând în urmă un alt fel de semne...

MAGIE Mâna ta ivea din umărul meu un nesperat curcubeu, tremurat, ca-ntr-o limbă străină - lacrimă cu glas de lumină. Și vorba mi se frânse-n mii de șoapte... Întunecimi molatece de

EXPEDIÞIA Părea un țărm neexplorat, cu arbori supli, iubiți de liane, cu zei pitici cu capul țuguiat, închiși de bunăvoie în borcane, cu drumuri care înviau sub pași și te purtau la