Poezii

Destin eșuat, sunt imbecili răzrătiți – răstoarnă carul.

Ego împrăștiat, răsturnarea clepsidrei - sugrumă timpul.

picăturile, în spirală, din neant – ploaie de vară.

Suferă răsăritul infinit Moare visul nemărginit Se împletesc picături albe Prăbușite-n valuri calde Spulberă oglindirea rece Zguduind crăiasa trece.

Splendida-ți culoare Se observă, cum îți răsare, Când absurdul dispare, Și atingi apogeul se pare. În lumina soarelui, Pălesc culorile zenitului, Iar cântecele ceasului Sugrumă cursul

Te-am iubit și încă te mai aștept niciun refuz nu mai accept vreau să răsari printre stele, mai strălucitoare ca ele, când pășești pe bolta cerească lumina lunii să crească și să simt o

Din grădina luminată coboară-n raze-ntunecate, ființa cea mai blestemată - fiară plină de păcate. În ceața cea mai-naltă, plutește îngerul cel negru: Stai nițel și nu t-exaltă! Crezi că omul

De ce te-mpotrivești, când știi că nu mai are rost? Iar fără niciun cost îți zdrobește sufletul, iar himera ta, a gândului, îți face o psihologie și ți-o aruncă-n gând meschin. Viața e mai

Tu, lumânare acum stinsă trezește întunericul.

Ea, curioasă, O umbră se așează Și îi recită.

Zorii se ivesc, soarta împrăștiată - noaptea ucide.

De stânci înalte învolburată luna se prăbușește.