Strada Veche

CAPITOLUL III Ieși așadar din casa Dumitrescu. Mergea abătut pe strada X și saluta birjarii chiar dacă nu îi cunoștea. Toate birjele erau parcate pe mijlocul bulevardului, iar în aer era un miros greu de cai. Luna iunie era pe sfârșite, iar cerul era de un albastru splendid. Ajuns la catedrală, Leinad privi în jurul său. Doar câteva bătrâne deranjau liniștea ce domnea în jurul bisericii. Tânărul poet reușise să își achiziționeze „Viața Literară” și se înscrisese la Fundația Culturală Regele Ferdinand I, sperând astfel că va putea și el debuta cu un volum. Acum, recita în gând niște versuri frumoase de Macedonski, mort de șase ani: De-aș ști că lacrimile mele S-ar preschimba-n mărgăritare, Din ele ca să-ți fac avere, Le-aș plânge fără de-ncetare. De-aș ști că sângele din mine S-ar preschimba în râu de aur, Arterele mi le-aș deschide Să-ți fac din ele un tezaur. Fiind o persoană sensibilă și melancolică, își imagina că Macedonski, poetul său preferat, stă în fața lui și recită versurile. Ceru voie să se așeze pe o bancă. - Îmi permiteți să mă așez lângă dumneavoastră, domnule? Întrebă el cu o oarecare sfială în glas și în mișcări. - Desigur, tinere, vino și stai lângă mine! răspunse bărbatul. Se putea observa pe fața lui că era înaintat în vârstă Glasul lui era greoi, nu își putea controla bine respirația. Avea în mână niște hârtii îngălbenite de vreme și un creion aspru. Totuși, îmbrăcămintea lui nu era de neglijat. Avea o pălărie înaltă, neagra și un fel de cravată mai ciudată, tot neagră. Costumul era albastru foarte închis. Leinad, dimpotrivă avea o cămașă cu mânecă scurtă pentru că afară, temperatura depășea 25 de grade. - Tinere, ce faci aici în amiaza mare? E prea cald pentru tine, spuse bătrânul mai mult ca să rupă tăcerea ce îi apăsa. - Nu, domnule, pentru mine nu e prea cald, sau nu simt eu toropeala asta. Sunt destul de supărat azi...Tocmai citeam Macedonski, „De-aș ști...”. Poate îmi mai trece supărarea puțin. adăugă Leinad schițând o oarecare indiferență. - Mă bucur să văd un băiat așa de fraged ca tine că citește Macedonski. Știi, măcar în cinstea lui, că s-a stins acum șase ani...Ce vremuri...încă eram pilot în Statele Unite. Acum, sunt prea bătrân să mai pilotez avioane, iar când am auzit ieri că s-a inaugurat prima rută aeriană civilă, București-Galați și eu nu am putut fi acolo, m-am întristat enorm, spuse bătrânul dintr-o răsuflare. Tu cu ce te ocupi, băiete? - Deocamdată scriu poezie, domnule. Am de gând să public un volum de versuri doar că nu prea am cum. Sunt încă tânăr și neînvățat, zise Leinad și oftă. - Interesant...cum te numești? Îmi ești deja simpatic și aș putea să te ajut. - Leinad și atât, domnule. Politețea aceasta exagerată a tânărului poet îl deranja parcă pe bătrân. Se simți îndemnat să spună. - Leinad, dragul meu Leinad. Eu sunt Mihail Ankonov. Tatăl meu a fost ucrainean. Îndrăznește și spune-mi simplu, Mihail. Nu mă voi supăra de fel, zise bătrânul afișând un zambet atât de adevărat încât Leinad se simți emoționat... - Dar, domnule... - Taci, Leinad. Pentru tine nu mai sunt „domnule”, sunt Mihail. Vino până la mine acasă. Am ceva să îți arăt...