Nu mai e ...
Dintre stele mii cu mii Numai una imi zâmbeste... Însă sufletu-mi posac , Plânge și mă vestejeste. Cugetarea mea de-o viață Se sfârșește-ntr-o secundă, Când apare la fereastră O imagine-n
Aripi de zana frante
Cu aripi frânte zboară-acum, O zână prea curată Cand a scapat de rău prin scrum, Ea a creat o artă. E de-nteles dorința ei De a pluti pe vise... Dar focul a răpus idei, Scriind și legi
Luminisul
Lumina lunii arde-ncet, Penumbra din padurea veche, Și vuietul unui dezgheț N-are nici când pereche. Se face-o rază alb spre gri Și prin copaci ea cade, Lovindu-se in drumul ei De-un
Cazut drept prada
Mă uit pe geam și văd un fulg Ce cade-ncet în ritm de vals, Și nici nu știu, să fug să-l iau Sau să privesc mirat un dans. Frumos adie-ncet in zare Dar curios că nu e vânt... Și cand mă uit
Amintiri
E fum , e praf , și nu văd bine Să merg pe stradă prin oraș; Și blocuri stau să cadă-n vine Eu nu mai pot privi,sunt laș... Și mă gândesc la ea tot timpul, Și vise peste vise pun; Și vreau
Lanul cu maci
Din praful amar s-a ridicat o frunză Și-adie frumos printre copaci, Și eu te privesc la fel ca pe-o muză Aflandu-mă singur pe-un lan plin cu maci. Și roșul e totul, iar verdele-i tare Iar
Lacul
Imaginea ei clară din apa de lac , Privește-n ochi luna , de lângă-un copac. Și salcia verde de lungă ce e , Se-apleacă spre apa să vadă de ce... Și-o frunză de nufăr ce curge incet Se
