Tot, o iubire...

E tot, iubire peste tot și frunza-n iarnă cade ram

apoi se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă

și, nor ce-așteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram

să cadă râuri, să ne spele și, albina, ce-nmulțește floare, fără relaș... nu știe grevă.

E muntele semeț -ce ține să-și toace roca în rădăcini

și bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,

iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...

cum cer stă prăvălit pe noi… nu pleacă-n zbor spre infinit.

Câinele, stă domesticit, iubește chiar și pe hinghieri,

omida moare în cocon se dăruind pentru frumos

și zile, nopți, nu se despart, că azi este o noapte ieri...

iar eu la fel țin mult la tine... până ce-oi piere amor, os...

04.08.2014