Poezie

Șuvițe blonde

Altceva decât ce este... Nimic nu e etern.

1 min lectură·9 ianuarie 2017

Mediu

Apare iar pasul în leagăn mlădiu

Din blond filiform, în exod trecător,

Cu aerul proaspăt și zâmbetul viu

Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei

Topite în suavul rămas un mister

Ce curge pe strada ce fără temei

E zilnic aceeași și-n arșiță, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor

Ce lasă în urmă un cânt melancolic,

Ce parcă ar vrea să-și ascundă un zbor

De aripă, în rană, amețită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare

Pitindu-și din timp, ce va curge, pierdut

Și doar o timidă ocheadă, de floare,

Revarsă căpruiul de-un vrut neștiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere

Și atât diafan în timida candoare,

Ce mișc-ades flutur cu vise aptere

Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranța, că-n dor nu se moare.

23.05.2014

00986

Daniel Aurelian Rădulescu. “Șuvițe blonde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14101431/suvite-blonde

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.