Poezie

Dansul

Dacă nu vă debarasați de supremația vitezei luminii, nu veți ajunge niciodată în Univers.

1 min lectură·8 octombrie 2016

Mediu

Firu’ își trage din fusu’ existenței de sine,

De-a fi… cum șurubu’ în filet de mișcare.

Erg e lumii în secunda din unu, se pare...

Deci cu totu’ e-un dans, din balans tot provine.

Și piatra în statuie mișcare-i, nucleul,

Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă…

Albina e-n luping-extaz drag de-o floră

Și, păsări ’și dansează în penaj curcubeul.

E dansul de rut între mii lighioane,

Să încânte anturaj, să atragă privire,

Să-și lase perpetuu gamet, moștenire...

Instinct pân’ la urmă, natura-n canoane.

Doar omul, își face din dans o plăcere

Să-și unduie corp, fără a spune cuvinte…

Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,

Or maniile nimfei femeii… de-o vrere.

E mai mult de atât, e sublimul spectacol

Pe scenele lumii, estrade, în iatac.

E dansul emulului ’n săbii, în atac...

Un vis că atingerea-i gaj de oracol.

E anticul artei, din corp doar făcut

Așa cum e el, dezgolit în expresii…

Limbajul mișcării să-și spună obsesii

C-un iz de fluid... de-un frumos început.

E corpul, de corp alipit, ca-n sărut…

05.05.2014

00962

Daniel Aurelian Rădulescu. “Dansul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14097407/dansul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.