Poezie
Acvilă
Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers.
1 min lectură·
Mediu
Privesc din vârful crucii, din Bucegi,
Atâtea șerpuiri de pași din cratere, alungite
Pe asfaltul cu omeniri rulând neostenite
În dute-vino... epuizant în logici să dezlegi.
E ca o nebunie, butoiul fără fund
Ce-l umpli, se golește, de ce s-ar aduna,
Că plinu-ar fi făcut din ce-a fost pus și-ar sta
În loc... de vânzoleala adesea în muribund.
Nelămurit, m-arunc, în vidul ce se cască,
Doar suflet, mă ținând ca un elastic sacru,
Ca să planez mistere pe rând, acru cu acru…
Din minți obișnuite pe fund să se târască.
Eram, c-am și uitat să mă dezvălui, vultur
Și nu cunosc mai mult, decât ce-i semeția,
Înaripări de azur, frizante în armonia
Ce numai cer o știe… Că-n zbor, pământ îmi scutur...
09.02.2014
001.013
0