Oare de ce...

... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,

parcă știu dinainte, fără nimic să știu, că mă frâng, frâng

epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt

și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt

cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred

că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced

căci să mângâi învăț, că mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi

mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi

și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,

nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint

la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel

ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model

imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice

ce se aude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

25.01.2014