Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Așteptare în idilă

Altceva decât ce este... nimic nu e etern.

1 min lectură·
Mediu
Cu ochii stau la geam și aștept să treci pe strada mea,
Ca într-o întâmplare dintr-un basm cu zâne și minuni,
Să vii să-mi cauți numărul la casă, azi, nu luni...
Că-i prea târziu, începe școala, toți te vor, te-ar vrea.
Nu mă despart de la fereastră, îs nemâncat, n-aud
Nici că mă cheamă ai mei, am parcă și vedenii
De bucle blonde, unduind pe umeri galbenul poienii,
’mi înfiorând narine, nălucire de-un trup crud.
Încet, încet, speranța se îndoiește, picuri mari îmi curg,
Pe-o pâclă, ce mi-o șterg cu inima în zbatere de aripă,
Ca pasărea ce crede bobul aruncat, prinzând alică
Și m-ascund, tot la fel, timidu’, în rana de-un amurg...
07.04.2013
00947
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
114
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Aurelian Rădulescu. “Așteptare în idilă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14056320/asteptare-in-idila

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.