Invers

Nu mai folosește la nimic limba, cuvântul, dialog,

Înțelesul e inexistent, orice exprimare suferă enorm,

Căci ce se aude în vibratorul pânzei de timpan

E doar o ciocăneală, se rostogolind pe o scăriță de-un olog

În prăbușire, fără a mai putea să urce, de un neînțeles diform...

Și din eroarea vrută, prin ecou e totul invers, o răstălmăcire-n van.

Da e ”ad... ică, nu” și nu e ”un... uf, nu se știe”, o amestecătură,

Ca un feed back defectat, defecat pe traseu, manipulat perfid,

Cu o presiune ce-ar distruge labirintul din internele urechii,

Obligând stupefacția să caște guri, de atâta fals; lepădătură

Păcălind totul, o logica în dispariție, înmocirlită în perfid,

Cu guralivi de promptere dictate, înspre prostimea lor, zevzecii...

Nici văz nu mai servește, că oricum pe fundul negrului imaginea e răsturnată

Și cum și creierul lipsește, chiasma-i și mai mult încrucișată...

Simt, sunt gol de atâta ură, căci o lume întreagă mi-e servită rău falsificată

Și absurdul capătă aspect de holocaust, ce-a cuprins deja mase... eres,

Căci și-au pierdut și ce aveau, limbajul strâmb... tot e-n regres,

Chiar și de fund e atins demult, dar firu-i fin pe-ultim tăiș, ce nu pătrunde; înghite într-un revers, invers!?!

21.03.2013