Închipuit dincolo

O zi, în timp, poate aș putea imagina o întâlnire,

cu părinți-clone în mers pe stradă,

trecând fără a avea vreo cunoștință

că ne-am cunoaște de pe undeva... o altă omenire

în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,

din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conștiință.

Vom trece, straniu, ca necunoscuți indiferenți,

amestecați; copii cu nepoți, fără nicio vârstă, atemporali,

printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,

un eu cărunt, cu toții -într-o retină, neabsenți,

tot încercând să plâng, neînțeles de nimeni- ajunși atât de imorali,

nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca și eu, uitată până și-n cuvinte, nemaiștiind nici șoapte!...

Neînchipuita, dinaintele și de după mine... noapte.

10.03.2013