Poezie
Damnate citadele
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Îmi plâng piroanele din tălpi pe zidul din Ierusalim,
Cerșesc la minte, să-nțeleg, de oroarea morții din Berlin.
Nu știu cum Carnavalu’ ascunde în dans asasinate-n Rio...
Și nu pot timp să schimb, să înviu, tot ce-a pierit; doar spun ”Adio!”.
Mă înec încet, pe zi ce trece; voi pierde-o o zi Veneția!?
Mă strigă încă deportații din nord, crunt ger, în Iakuția.
Nu mai am mâini, picate arse, în kerosen, în plin New York...
N-am cum să strig -sunt răgușit- la cel ce mă subjugă; ”Porc!”.
Tot mai fudul și leneș pierd, vând țară, cumpăr din Pekin,
Nu cred ”civilizat”; terorile nu-s africane, știu Dublin!
Mă paște încă frica stângii, o mojică, hoții Moscovei!...
Ah, n-aș vrea frontiere, ’n țară maiași, nemți și plecați evrei!
Sângerez tot, cât mai am roșul, de eterne drame și războaie
Și stau cap gol... cu trup la fel, să-mi spele neant păcate-n ploaie;
Că-s mai puțin de-ai mei, uciși parșiv, degeaba-n București...
O fi conștiința, în toți, o zi, să strige-un vinovat; ”Greșești!”?”
Mi-a rămas lângă, o resursă, s-o întreb pe ea; ”Mă mai iubești?”...
26.01.2013
00866
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 183
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Aurelian Rădulescu. “Damnate citadele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14049435/damnate-citadeleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.