Onomastică terestră

Colind, colind două mii treisprezece, pentru o ultimă dată, oară,

ca pasăre ce-și uită puii, până ieri puf, spre o Africă ce-o zboară

la șarpe, doar ce-i dezbrăcat de piele, o așteptând pană neavută,

rămas reptila târâtoare ce-și cântă solz, în solz, era-i tot mai, tot mai pierdută.

Ar, ar pământ cu plug, îl zgândăr riduri, brazdele adânci

în ultimu anual periplu de păduri, mări, de câmpii, de faleze, de lunci,

pe-un calendar de eternitate, un treisprezece întors în treizeci și unu,

ce vis l-aș vrea, să mă întâlnesc cu mine, voi, explodând fericirile... nebunu!

Urez, urez azi, de pe-o ultimă bancă a nopții într-un șezând, alt an,

c-un strigăt, dincolo de orice disperare, în vibratoare unde până și-n ultimul timpan,

că piere iar un pic o lume din parcul meu cu bănci și multe, multele alei,

dar las, cu șișul scrijelit pe-o șipcă, să vă fie cel mai bun, ”să aveți toți, să ai totul ce vrei!”...

... plini brațele cum bucuriile de flori de tei, sprinteni, ușori cum artificiile scântei, nemuritori, o lume, ne sărbătorind cu toții ziua, dragii mei!!!

31.12.2013