Poezie
Papa
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman și drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înțelept ca el, deștept.
Îți simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; ”Am un fecior...!”
Îți simt pe umăr palma caldă
Și râsul ți-l aud, ștrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveți abecedar!
Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu și eu sprijin de bine...
Un trup și suflet, carne, oase.
Nu mai am altul de prieten,
Căci azi numele-a dispărut
Și-n loc de aproape... suflet ieften!
Cu ochi închiși te ating... Trecut!
Sunt pana ta de mandolină;
Ține-mă în degete pe strună
Să-mi spui și mie, moartea-i lină?
Să-ți fiu aproape os, tăciună!?...
... Sau lasă tată, poate-oi sta
Încă puțin, să te port fiu;
Să-ți spun, din când în când, papa,
Doar eu cuvânt, să te țin viu!
Să nu mă uiți, pe unde-oi fi,
Că-ți port nume și gene, lacrimi
Și brațe să-mi întinzi... Să știi
Că vin să-mi spovedesc din patimi!...
24.05.2012
001.026
0