Poezie
Doi ani
Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers!
2 min lectură·
Mediu
... încă îmi curge nasul, mă șterg cu dosul palmei
de mirosurile proprii
și sunt pus pe brațe, în apele albiei,
nespălat de tarele neamului, Europii,
înfundat până la gât în spuma murdăriei, ca de la supă,
ce-o arunci
să te faci curat, să spargi bula seroasă, să rupă
din mintea bulboasă porunci
către suflet, ce-acum se-nfiripă pe brânci
din ziua-nceput, de atunci
... și mulți îmi mai sunt nașii, așteptă să-mi taie din moț,
mereu noi, alții și alții,
nuni mari, mult mai mari; ce n-ar vrea, cinstit... să fiu hoț,
să fur din favoruri menite la înalții
deja merituoși, ce-au limbaj,
au cuvântul un glonț
care intră iuțit, străpungând carenaj,
sfârtecând la ieșire din cărnuri
cum sexul în porno, ronțăit cronț
în multiple figuri... apanaj
ce nu-l am...
... sunt ca fumul pe hornuri,
mai negru, poluez poate
snobism, sau valoare.
Sunt încă copilul cu oglinda un geam;
nu mă văd, doar transpar
în bătăi, anacronice ritmuri, rimate acorduri
-neplăcut azi s-asculți- sigur ne căutate
în saloane, aproape o oroare...
... iar culori nu-mi stâlcesc în imagini poetice, n-am
habar,
sunt prea mic, n-am conștiința de științe,
am doi ani
și aplauzaci, ce palme mi-au dat, nu m-adoră,
îmi neagă credințe...
sunt toți puritani. Dar gângur poem... Sunt de doi ani intrat! Stau în horă!
21.05.2012
001040
0