Poezie
Tomnatic început de vară
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
2 min lectură·
Mediu
E toamnă-n început de vară, cu ceru’ aproape în umbre gri cu alb
Și doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topește
Cu ropot în șiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluș cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zărește...
E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Și apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.
Răzbate parcă-n haos voce în iureșul de voci în vânt printre șuvoaie
Și multe muște în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ține, ține... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...
... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând șuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...
18.05.2012
00972
0